Alianța pentru Patrie susține într-un comunicat de presă că felul în care au arătat procurorii DNA că se pot mișca în ultimele zile ”atunci când interesele o cer” nu mai lasă nici un fel de interpretare când vine vorba de condamnarea lui Liviu Dragnea, care ar fi fost una politică:

”Procurorii DNA au clasat rapid plângerea depusă de Ciolacu împotriva lui Florin Cîțu. Iată deci cum și ultimele rămășițe ale baletului “PSD-ul lui Ciolacu în opoziție” sunt eliminate. DNA s-a mișcat repede, pentru că interesul lui Iohannis acum e să aibă controlul deplin asupra parlamentului și guvernului, prin noua idilă PSD+PNL. Iar această idilă trebuie hrănită corect.

Români, așa face și desface sistemul jocurile, așa se fac guvernele, așa se vând interesele și resursele țării, așa se îngroapă și se distrug adversarii politici și oricine le stă în cale. Văzând ce eficient se mișcă procurorii din România când sistemul o cere, nu mai poate crede nimeni astăzi că Liviu Dragnea a fost condamnat altfel decât la comandă politică.”, se spune în comunicatul partidului pe care Liviu Dragnea îl simpatizează.

 

Sursa: Realitatea Din APP

Articolul precedentBlocaj: PSD și PNL nu se înțeleg pe măsurile economice. Pensiile și alocațiile, mărul discordiei
Articolul următorLa 83 de ani, George Constantin Păunescu tace și face – tranzacție uriașă