Scopul final al președintelui rus, Vladimir Putin, este restaurarea Imperiului Rus, conform unei analize CNN.

 

Mulți analiști au remarcat una dintre cele mai îndrăznețe afirmații ale liderului de la Kremlin prin care se compara cu Petru cel Mare, țarul modernizator al Rusiei și fondatorul orașului Sankt Petersburg, locul de naștere al lui Putin, care a venit la putere la finalul secolului XVII.

„Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului pentru 21 de ani. La primă vedere, el era la război cu Suedia pentru a lua ceva de la ea… El nu lua nimic de la altcineva, el recupera. Așa a fost”, a afirmat Putin într-o manieră relaxată și aparent satisfăcută de sine.

 

Nu a contat faptul că țările europene nu au recunoscut anexarea teritoriului cu forța de către Petru ce Mare, a adăugat Putin. „Când a întemeiat noua capitală, nicio țară din Europa nu a recunoscut acest teritoriu ca aparținând Rusiei; toți au recunoscut-o ca parte din Suedia”.

„Însă, din cele mai vechi timpuri, slavii au trăit acolo împreună cu popoarele fino-ugrice, iar acest teritoriu a fost sub controlul Rusiei”, a spus Putin. „Același lucru e adevărat și pentru direcția vestică, Narva și prima sa campanie. De ce ar merge acolo? El recupera și fortifica, asta făcea el”.

 

Făcând aluzie la propria sa invazie a Ucrainei, Putin a adăugat: „Evident, ne revine și nouă să recuperăm și să fortificăm”.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu a condus o delegaţie a Alianţei pentru Patrie la Congresul Extraordinar al PNŢCD de la Pitești
Articolul următorVIDEO Președinții Iohannis și Macron la baza militară Mihail Kogălniceanu