Anamaria Prodan este hotărâtă să facă istorie în politică, așa cum a reușit să facă în fotbal. Ea și-a anunțat proiectele pe care le va desfășura ca vicepreședinte APP și președinte al Organizației de Femei APP pe țară. 

Dând dovadă de o tărie de caracter formidabilă, Anamaria Prodan este hotărâtă să lupte pentru drepturile femeilor din România. Ajunsă vocea lor, impresara, una dintre cele mai apreciate și, totodată, de temut femei din business-ul din țara noastră datorită caracterului justițiar, îmbină cu succes cariera cu viața de familie.

Imagine

Anamaria Prodan a mărturisit că a fost o zi extrem de emoționantă și că momentul este istoric. Aceasta a spus că prin toate proiectele sale va încerca să facă o schimbare majoră, ca lumea să fie mai sigură pentru femei.

„Știu că intrarea mea în politică este surprinzătoare pentru toată lumea, și susținători, dar și critici ai mei.

Am făcut pasul acesta pentru că propriile mele experiențe personale m-au determinat să mă aplec asupra rolului femeii în societatea românească și am constatat că, deși se discută extrem de mult pe tema creșterii cotei de gen, pe tema egalității de gen, femeile, în mentalul românesc ocupă, încă, un rol infim în societate, violența domestică este extrem de răspândită, legile din România nu sunt suficient de puternice, de clare, de protectoare cu victimele violenței domestice, iar noi, femeile, încă nu avem suficientă încredere în noi, în puterile noastre, nu ne apreciem suficient de mult, încât să fim gata, în orice moment, să ne cerem cu voce tare drepturile.

Avem nevoie ca vocea noastră să se facă auzită, ascultată și respectată”, a declarat Anamaria Prodan, joi, într-o conferință de presă extraordinară APP.

Imagine

„Vreau să cred că vom avea legi care să pedepsească în mod real violența domestică, vom avea proiecte prin care vom reduce numărul de cazuri de abuz și hărțuire a femeilor, că vom avea mai multe femei implicate în politică, în funcții de răspundere, în administația publică sau antreprenoare, că ne va fi mai ușor să obținem un loc de muncă plătit la fel de bine ca bărbații”, a mai declarat Anamaria Prodan.

Sursa: Realitatea Din APP

Articolul precedentStrigătul disperat al unui pensionar din Bacău aflat în scaun cu rotile: N-am cum să mă descurc. Să mărească pensia!
Articolul următorToți oamenii președintelui Băsescu. Epoca Grindeanu, la apus. Euroconstruct, afaceri dubioase pe banii românilor. Furăciunea de la Autostrada Transilvania, devoalată