Avocatul Silvia Uscov, a precizat, joi seară, la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, că PLF-ul este un document inutil, care nu aduce niciun beneficiu.

„Gândiți-vă ce presiune se pune acum pe sistemul judiciar. România chiar va deveni Cenușăreasa Europei la CEDO, pentru că nu respectăm cerințele privind soluționarea cazurilor în termini rezonabili. Deja eram într–o situație nu foarte favorabila și ne confruntăm la nivelul tuturor instanțelor de această prblemă a nerespectării termenului rezonabil de soluționare.

Din punctul meu de vedere, acest PLF nu aduce niciun beneficiu autorităților. Nu stopează răspândirea virusului. Trebuie să ne gândim că în măsura în care se vor câștiga aceste procese, vor trebui restituite și cheltuielile de judecată, inclusiv onorariile avocaților.

Pe de o parte, mă bucur pentru colegii mei care intră în astfel de dosare, pentru că reușesc să obțină onorarii din reprezentarea acestor cazuri. Pe de altă parte, este o problemă și la nivelul echilibrului bugetar, ca să privim așa, per ansamblu. (…) Cred că trebuie scos acest document din sistem”, a precizat avocatul Silvia Uscov, la Realitatea PLUS.

„NU mai blocați judecătoriile cu contestații împotriva PV-urilor de amenzi legate de PLF-uri!

Ori scoateți PLF-ul (e inutil documentul, dar știm toți ca trebuie sa cereți voie de la Bruxelles pentru orice), ori rezolvati cu STS problemele de completare a PLF-ului, precum si competenta teritorială de soluționare a contestațiilor”, a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentLegea care INTERZICE centrale individuale este aproape gata. Cine scapă de interdicție
Articolul următorMinistrul rus de Externe, Serghei Lavrov: Dacă depinde de Rusia, nu va fi război cu Ucraina