Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, aflată în detenţie în Bulgaria în aşteptarea extrădării, neagă, într-o postare pe Facebook, că s-ar fi înţeles cu fostul adjunct al SRI Florian Coldea să o scape de dosare sau că ar fi parteneră de afaceri cu acesta.

”Nu m-am înţeles cu Florian Coldea să mă scape de dosare! Nu sunt parteneră de afaceri cu Florian Coldea! Nu m-am întâlnit şi nici nu am vorbit cu Florian Coldea, nici măcar întâmplător, din decembrie 2014!”scrie Udrea.

Ea admite că este posibil ca ea şi Florian Coldea să aibă prieteni comuni, după cum este sigur că au adversari comuni, ceea ce nu i-a făcut pe amândoi prieteni.

”De 2 luni se vehiculează sistematic şi după un plan bine organizat aceste intoxicări, de aceea consider foarte importante clarificările de mai sus!”, conchide fostul ministru.

Fostul ministrul Elena Udrea, condamnată definitiv la ăase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi extrădată în România, ea aflându-se în detenţie în Bulgaria.

Elena Udrea a anunţat luni că a sesizat CSM „pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care intr-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR” i s-a respins Contestaţia în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea sa.

„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situaţie şocantă, şi este posibil şi foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ÎCCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal şi complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestaţia in Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea. Reamintesc ca doar mie, doar in acest dosar, contestaţia mea şi a celorlalţi doi (Obreja şi Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiaşi judecători au admis contestaţiile şi s-a trecut la rejudecarea cauzelor! Mai exact am cerut CSM sa verifice dacă in dimineaţa zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunţat decizia de respingere a cererii mele, cel puţin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General şi ameninţat cu puşcăria de cineva din conducerea instituţiei daca va fi pentru admiterea contestatiei mele şi favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR”, a scris Elena Udrea, luni pe Facebook.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentVIDEO Președinții Iohannis și Macron la baza militară Mihail Kogălniceanu
Articolul următorRomânia se împrumută mai SCUMP ca oricând! Datoria publică a României a atins un nou RECORD