Ligia Deca a povestit într-o întâlnire cu elevii bucureșteni despre cum este afectată de comentariile negative de pe site-urile de socializare și cum angajații ministerului se ocupă de ștergerea acestora.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a mărturisit că este deranjată de comentariile negative care o vizează şi care sunt postate pe internet. În înregistrarea audio care s-a viralizat online se aude cum Deca povesteşte că angajaţii „de la Comunicare” din cadrul ministerului şterg aceste comentarii. „Cu toate acestea, dacă n-apucă colegii mei să le şteargă suficient de repede, mă încarc negativ. Am o zi proastă!”, mărturiseşte Deca.

În înregistrarea audio Ligia Deca se plânge de comentariile negative care îi vizează nu doar activitatea de ministru, ci şi persoana sa.

„Atunci când postez ceva referitor la activitatea mea de ministru… Sigur, colegii mei de la Comunicare se ocupă să şteargă astfel de lucruri, dar sunt foarte multe înjurături, atacuri la persoană, neadevăruri, chestiuni care ţin de caracteristicile mele fizice sau de cum mă îmbrac sau de familia mea şi aşa mai departe. Şi eu sunt un adult care ştiu mecanismul psihologic care generează astfel de chestiuni, ştiu că nu e vorba despre mine şi, cu toate acestea, dacă n-apucă colegii mei să le şteargă suficient de repede, mă încarc negativ. Am o zi proastă!”, spune Ligia Deca. 

Afirmaţiile ar fi fost făcute miercuri, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Capitală, pe tema modului în care tinerii ar trebui să folosească internetul în aşa fel încât să fie în siguranţă.

La ceea ce trebuia să fie dezbaterea organziată de „Salvaţi Copiii” pe tema Ghidului utilizării în siguranţă a internetului au participat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, cel al Justiţiei, Alina Gorghiu şi ministrul Familiei, Natalia Intotero,  iar toate cele trei deţinătoare de portofolii ministeriale şi-au susţinut discursurile şi au plecat.

 
 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPSD, pe primul loc în preferințele românilor la locale – SONDAJUL care dinamitează scena politică: PNL și USR se bat pe locul 2
Articolul următorScandal cu iz sexual în PNL. Demisie de răsunet după fotografii în ipostaze intime alături de o tânără promovată intens la Primărie