Potrivit unui sondaj de opinie realizat de CIRA (The Center for International Research and Analyses) care a măsurat intenția de vot pentru cele două tipuri de alegeri de la finalul acestui an – parlamentarele și prezidențialele – PSD și Marcel Ciolacu domină în topul preferințelor românilor, urmați de PNL și Nicolae Ciucă, AUR și George Simion, USR și Elena Lasconi. La prezidențiale, în schimb, în cărți intră și independentul Mircea Geoană.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, Ciolacu ar fi votat de 25% dintre alegători, Ciucă de 16%, urmat de independentul Mircea Geaonă, cu 14% dintre voturi. George Simion și Elena Lasconi s-ar afla la egalitate, cu un procent de 13%.

Imagine

 
 

Întrebați ce partid ar alege având în vedere că pe 1 decembrie vor avea loc alegerile parlamentare, românii s-au pronunțat în favoarea PSD – 31%, urmat de PNL – 22%, AUR -14%, USR – 13%, SOS -10% și UDMR – 5%. 

 

Imagine

 
 

Sondajul a fost realizat în perioada 24.08 – 30.08.2024 pe un eșantion de 1099 de subiecți, prin metoda face-to-face (teren, la domiciliul respondenților). 

Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă (18 ani și peste) la nivelul României.

Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/3%. 

În anumite cazuri suma procentelor poate fi diferită cu +/- 1% față de 100% datorită rotunjirii valorilor. 

Articolul precedentPARTIDUL GERMAN DE EXTREMĂ DREAPTA AFD CÂȘTIGĂ ALEGERILE REGIONALE ÎN TURINGIA ȘI SAXONIA
Articolul următorPNL, FAVORABIL ÎN SONDAJE: CIUCĂ ȘI CIOLACU AJUNG ÎN AL DOILEA TUR. GEOANĂ ȘI LASCONI, CANDIDATURI EȘUATE