Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că piaţa de cereale s-a dezechilibrat după începerea războiului din Ucraina şi a precizat că un kilogram de grâu era înainte de 1,8 lei şi acum este de 0,9 lei.

Florin Barbu a fost întrebat duminică, la o televiziune de știri, cât a pierdut agricultura românească din cauza războiului din Ucraina.

“În momentul de faţă ştim foarte bine că atunci când a început războiul în Ucraina, Rusia a început acest război absurd în Ucraina,  practic piaţa de cereale la nivel mondial s-a dezechilibrat. Practic o tonă de grâu în anul în care a fost acest război, era undeva la 1,8 lei pe kilogram, asta înseamnă 1800 de lei pe tonă şi după reglarea tuturor lucrurilor care s-au întâmplat atât în piaţa mondială de cereale, preţul cerealelor în momentul de faţă este undeva la 0,9 lei. Dar cred că atât cei care aduc contracte către fermieri, vorbim de contractele futures pe care le aduc către fermieri să fie încheiate până la sfârşitul lunii februarie, cred că preţurile cerealor vor creşte şi bineînţeles fermele din România cu toate formele de sprijin pe care noi le avem deja publicate în Monitorul Oficial, vorbim aici de un grant de 100 de euro pentru toate culturile din toamna anului 2022, 100 de euro pe hectar, în sectorul zootehnic vorbim de 100 de euro pe cap de animal şi în sectorul suine 100 de euro pe UVM. (…) Plăţi directe către fermieri în anul 2024 vor fi de 3,3 miliarde de euro. Pe lângă aceste plăţi directe, granturi către fermierii români”, a afirmat Florin Barbu. 

CITEȘTE ȘI Florin Barbu: România nu a importat grâu din Ucraina. S-au depus şapte cereri de import de cereale din Ucraina, dar nicio cerere nu este aprobată

El a mai fost întrebat dacă Comisia Europeană a despăgubit cumva aceste ţări din cauza pierderilor suferite. 

“Uniunea Europeană anul trecut a alocat 29,7 milioane de euro. Guvernul României a venit în completare cu încă 30 de milioane de euro şi am reuşit ca 50% din consumul de motorină în anul 2023 să fie de 3,63 lei pe litru. În anul 2023 asta însemna peste 50% din preţul la pompă la motorină. Anul acesta am dat deja actul normativ, vom suporta 25% din acciza utilizată în agricultură, asta înseamnă undeva la peste 2 lei pe litru de motorină”, a explicat ministrul Agriculturii.

 
 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentClipe fericite și pline de emoție în familia Păcuraru. Ana Maria, mămică pentru a doua oară
Articolul următorRegele Charles a fost diagnosticat cu cancer! Anunțul oficial de la Palatul Buckingham