Este ultima săptămână de negocieri înainte de rotativă! Astăzi și mâine, partidele de la putere se întrunesc în ședințe separate pentru a-și pune la punct strategiile, înainte de marea confruntare din Coaliție. Sunt mai multe scenarii pe masă, inclusiv comasarea unor ministere. Vicepremierul Sorin Grindeanu insistă cu aceasta idee, pentru a face economie la bugetul de stat.

Este forfotă mare în partidele de la guvernare în aceste zile. Se poartă negocieri intense, potrivit unor surse politice citate de Realitatea PLUS. Liberalii se vor întruni, într-o ședință în  format restrâns, luni seară, de la ora 20.00, la Vila Lac. Pentru ca marți, atât PNL, cât și PSD vor ține ședințe pentru a discuta despre această rocadă a premierilor, programată înainte de 1 iunie. În ședințele celor două mari partide din coaliție urmează să se discute și despre mandatul cu care președinții PSD și PNL vor merge la negocieri în coaliție.

Sunt mai multe scenarii pe masă, potrivit Realitatea PLUS, Astfel una din variante este respectarea protocolului de coaliție stabilit la începutul mandatului Guvernului Ciucă, în 25 noiembrie 2021.

Până acum, există două scenarii principale: respectarea protocolului sau renegocierea de la zero. Deși oficialii insistă că se va merge pe primul scenariu, zilele trecute, vicepremierul Sorin Grindeanu a propus, ca măsură de reducere a cheltuielilor, eliminarea a două ministere prin comasarea lor cu altele existente. În plus, social-democrații ar vrea să îl păstreze pe Sorin Grindeanu la Transporturi și pentru asta ar fi dispuși să cedeze un minister liberalilor. Se conturează și lista neagră a miniștrilor care riscă să plece din viitorul Guvern condus de Marcel Ciolacu, iar premierul Nicolae Ciucă trebuie să decidă unde va merge după ce rămâne fără portofoliul de premier. 

ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DE NEGOCIERI ÎNAINTE DE ROTATIVĂ

SCENARII ROCADĂ. Astfel, două ministere deținute de PSD în actualul Guvern Ciucă vor trece la PNL și două ministere deținute de PNL ar urma să ajungă la PD.

A doua variantă posibilă la rocada premierilor este legată de o renegociere a protocolului, mai ales dup ce s-a vorbit și de o comasare a unor ministere pentru a se face economii la cheltuielile de la buget. Este vorba de un scenariu care ar viza comasarea ministerelor Familliei și Tineretului

O altă variantă de renegociere a protocolului este și ca Transporturile, portofoliu deținut de Sorin Grindeanu, să rămână la PSD, mai ales după repetatele declarații ale liderului PSD – Marcel CIolacu legate de menținerea acestuia în viitorul Cabeint pe care-l va conduce.

• Scenariul I: respectarea protocolului

– Ministerul Finanțelor – PSD trece la PNL
– Ministerul Transporturilor – PSD trece la PNL
– Ministerul Fondurilor Europene – PNL trece la PSD
– Ministerul Justiției – PNL trece la PSD

• Scenariul II: renegocierea protocolului

– Ministerul Turismului + Economiei
– Ministerul Familiei + Tineretului
– Ministerul Transporturilor – PSD

Sursa: Realitatea PLUS

REMANIERI POSIBILE. De asemenea nu este exclus să fie și mai multe remanieri la rocadă. Și asta pentru că mai mulți ministi au fost criticati de lideri politici din partidele coaliției de guvernare. Este vorba de Sorin Grindeanu, Adrian Câciu, Florin Spătaru de la PSD, dar au fost voci inclusiv din PNL care s-au plâns și de ministrul Muncii – Marius Budăi, în legătura cu reforma pensiilor, implicit a pensiilor speciale, și Petre Daea, de la Agricultură, criticat în ultima perioadă pentru subvențiile subdimensionate pentru fermieri.

Sunt posibile si schimbari la PNL, primii vizați fiind Marcel Boloș și Cătălin Predoiu, potrivit surselor Realitatea PLUS. Pe lista plecărilor de la PNL ar mai putea fi și Lucian Bode, de la Interne, sau Daniel Cadariu, de la Turism, potrivit uor surse politice.

LISTA NEAGRĂ A MINIȘTRILOR ÎNAINTE DE ROTATIVĂ

• PSD:
– Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor 
– Adrian Câciu, ministrul Finanțelor
– Florin Spătaru, ministrul Economiei
– Marius Budăi, ministrul Muncii 
– Petre Daea, ministrul Agriculturii

• PNL:
– Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene
– Cătălin Predoiu, ministrul Justiției 
– Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne 
– Daniel Cadariu, ministrul Turismului 

Sursa: Realitatea PLUS 

Articolul precedentComunicat referitor la decizia de înscriere în Clubul de Presă a B1 TV, EVZ și Capital
Articolul următorComunicat al Consiliului de Onoare al Clubului de Presă – Situația Caselor de Presă cu probleme