Avem o țară minunată, de care alții își bat joc cu nerușinare. Astăzi mai primim o lovitură în privința aderării la Spațiul Schengen! Suedia a anunțat că nu va pune pe ordinea de zi aderarea noastră și Bulgariei la zona de liberă circulație fără un acord cu Austria și Olanda. 

„Nu vedem nici un rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu”, a spus ambasadorul Suediei la Uniunea Europeană. Este o palmă greu de îndurat, mai ales că am fost corecți cu toată lumea, am ajutat, și bine că am făcut așa, Ucraina. O vom face în continuare, nu pentru că ni se impune, ci pentru că suntem un popor creștin, săritor și cu iubire față de cei din jurul nostru. Ne pasă de ceilalți și ne facem datoria față de aliați. Români au murit destul, și în ultimii ani, în războaiele altora, pentru ca lumea să devină un loc mai sigur. Cât să mai acceptăm umilința unora care văd țara noastră drept o colonie care trebuie exploatată? Cât să mai acceptăm la vârful politicii lideri fără demnitate, care sărută bocancii plini de noroi ai celor care ne calcă în picioare? Am fost sărăciți sistematic, fără milă de străinii ajutați de ai noștri.

6 milioane de români abia au ce pune pe masă, doamnelor și domnilor care ne conduceți! Abia reușesc să treacă de la o lună la alta și renunță la medicamente și altele necesare, doar ca să nu adoarmă flămânzi. Vouă v-ați acordat majorări cât o pensie minimă, iar bunicii așteaptă cu mâna întinsă la pomenile voastre pentru care ați făcut atâta circ până să le aprobați! Nici la ora asta nu avem o lege clară, care să reglementeze haosul din Energie! Dacă nu puteți, plecați acasă! Nimănui nu o să îi fie dor de voi. Pentru că noi am ajuns să deschidem cu sufletul la gură fiecare plic care conține o factură, ori mai multe, știind că suntem jefuiți fără scrupule. Astăzi România este campioană europeană sărăcie: aproape 41% dintre copiii acestei țări se luptă cu lipsuri cumplite. Mulți dintre ei adorm flămânzi, se îmbracă în haine rupte și ponosite, de acces la servicii medicale sau la educație… mi-e și teamă să mă gândesc. Singurul antidot pentru a ieși din acest dezastru cumplit este să investim în dascăli, în școli și licee. În centre universitare. În biblioteci, nu în case de pariuri și săli de jocuri de noroc. Schimbarea nu poate veni peste noapte și cu siguranță nu vom reuși să ridicăm țara din mocirlă, în ritmul în care a crescut Făt-Frumos, cel care creștea într-o lună cât alții într-un an. Este nevoie de timp, iar cel mai sigur pariu este acela de a aloca fonduri consistente în cenușăreasa numită Educație. Țara cu cele mai mari resurse din Europa a ajuns să stea cu mâna întinsă la ajutoarele acordate de Bruxelles! Este dureros să-i vezi la cozile umilinței pe bunicii sărmani, de care statul și cei care îl conduc nu le pasă. Bătrâni și bolnavi, oamenii se înghesuie și înfruntă gerul cumplit doar ca să primească alimente de la UE. Rușine să vă fie, guvernanți trădători și vânzători de neam! Educația este antidotul sărăciei. Chiar nu ne trezim, stimați conducători? Țara care poate hrăni 90 de milioane de oameni își trimite, de mai bine de trei decenii, cetățenii la culcare pe stomacul gol. Astăzi, apocalipsa alimentară înghite o parte tot mai mare din lume și ne ia și pe noi odată cu ea. Asta pentru că toți cei care au venit la putere după Revoluția furată din 1989 au distrus tot ce s-a construit până la ei. Iar dacă străinii cred ca ne-au luat tot, sa știți ca să înșală. Mai presus de bogățiile naturale, nouă ne rămâne ceva mult mai de preț: resursa umană. România a fost întotdeauna loc de naștere al unor oameni care au influențat vremurile în care au trăit. Și astăzi, pe acest pământ se află români ce pot schimba nu doar țara, ci și lumea în bine. Pe aceia îi căutăm și noi, aici la Realitatea. Pe aceia vrem să vi-i aducem în fața dumneavoastră. Și tocmai din acest motiv vă încurajăm să vă exprimați și să ne trimiteți mesajele dumneavoastră pe adresa de email a emisiunii: [email protected] Puteți să ne trimiteți și scrisori la adresa Realitatea Plus: Strada Frumoasă nr. 20, sector 1, București. Vă aplaud pentru reacțiile privind cazurile sociale pe care vi le-am prezentat aseară. Mulți dintre dumneavoastră ați răspuns și vreți să dați o mână de ajutor. Românii Realității sunt uniți mai ales prin fapte bune. Și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că ne scrieți zi de zi. Vă asigur că citim toate poveștile, acceptăm și criticile, dar suntem recunoscători și pentru cuvintele de încurajare venite din partea dumneavoastră. Nu vom renunța, indiferent de loviturile pe care le primim, la bătălia pentru România. Luptăm ca să lăsăm celor care vin în urma noastră o țară, un neam și un viitor mai bun decât al nostru. Dar ca să avem o șansă de a învinge, avem nevoie și de o clasă politică puternică. Astăzi a avut loc prima ședință de coaliție din acest an.

Liderii PNL-PSD-UDMR au de încheiat legi importante încă din prima zi. Vorbim de reforma pensiilor, salariilor, dar și legile educației. Pe lângă obiectivele din noul an, coaliția are și alte chestiuni prioritare de renegociat, precum actul de mariaj dintre cele trei partide. Deși la rocada din luna mai, acordul spune clar cum se vor împărți ministerele, PSD și PNL par a nu se înțelege în acest sens. Doar 4 luni au mai rămas până când, la Palatul Victoria va ajunge alt premier, poate chiar cel va duce România în Schengen. Potrivit înțelegerii inițiale, în mai, premierul Nicolae Ciuca își va da demisia, moment în care pică tot cabinetul și se revine în Parlament cu un nou program de guvernare și un nou premier, de data aceasta dat de social-democrați. Marcel Ciolacu este principalul candidat la acest post, însă nu doar șefia guvernului va ajunge la PSD. Va fi și un schimb de ministere. Transporturile și finanțele ar trebui să fie transferate de la PSD la PNL. Iar Justiția și Fondurile Europene de la liberali, la social democrați. Și funcția de vicepremier va ajunge la PNL. Însă, potrivit unor surse politice, niciunul dintre partide nu este pregătit să renunțe la portofoliile deținute în prezent. M-aș fi așteptat ca decidenții să amâne aceste discuții privind rocada și să facă scut pentru români în fața nedreptăților venite din exterior. Aseară, în acest platou George Simion a dezvăluit că l-a întrebat pe Ponta dacă alegerile pentru președinția țării sunt corecte. Ponta i-a răspuns ca decizia se ia din exterior! Cum acceptați asta, dragi romani care vreți sa fiți stăpâni in țara voastră? Cum acceptați asta stimați generali cu onoare și dragoste de țara? Cum acceptați asta stimați magistrați cu pensii speciale? Ce fac instituțiile statului? Ce fac politicienii? Câte plângeri s-au făcut in acest sens? Ne trezim? Mai simțim românește? Mai avem dragoste de țara? Dacă da de ce nu se iau măsuri? Târziu dar sa se facă ceva! Am ieșit pe 10 August în piață alături de colegul meu de atunci Rareș Bogdan. Am sperat că o să scăpăm România de ciuma roșie, cum i se spunea PSD-ului. Și am rămas cu gazele de la spray-urile jandarmilor. Și cu o dezamagire crunta. Atât putem? Atât vrem? Sa ne complăcem, sa ne ascundem de frica? Dar rușine simțim? Nu ne este Rușine ca dam tot ce avem pe nimic? Că ajungem o țara de asistați social pentru că nu repornim industria? Nu ne este rușine ca nu excludem trădătorii de la putere, ori ca nu pedepsim hoții care au vândut resursele și bunurile țării? Așa ne facem bine, cu acești oameni? Eu personal cred ca România se poate reconstrui doar de un partid de dreapta, o alianță de dreapta, cu politici de dreapta. Evident, nu cu mincinoși, nu cu politicieni de laborator care nu au avut responsabilități in viața lor. Altfel, cu PSD la putere… soarta ne e crunta! Nu am nimic personal cu nimeni, însă văd că sunt oameni care sunt puși acolo doar sa distrugă sa căpușeze și ultimul strop de sânge din venele subțiri ale acestei mult prea încercate tari. Uitați-va la social-democrații ce ocupă portofolii în Guvern! Cu mici excepții sunt toxici, atât pentru ministerele pe care le conduc, dar mai ales pentru țara. Și număr doar câteva eșecuri intenționate: Ministerul Muncii, al Sănătății, Ministerul Agriculturii, al Transporturilor, cel al Familiei și Ministerul Apărării. Se răsucesc eroii noștri in mormânt ca suntem lași, ușor de păcălit. Ne lăsam viața in mâinile unor ticăloși, iubitori de bani și orice altceva dar nu iubitori de țara. Ce le arătam copiilor noștri? Ce ii învățam? Care-s valorile pe care le predam lor? Dar in ochii părinților și ai bunicilor cum ne uitam? Sau ne debarasam ușor de ei, ca oricum nu mai au mult pe acest pământ? Sa ne fie rușine tuturor pentru ca am lăsat țara sa ajungă aici, in acest punct crucial! Și nu avem vreo scuză: dacă nu ne găsim curajul azi, mâine va fi prea târziu! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, stimați telespectatori, să facem România suverană! 

 

Articolul precedentVIDEO Vizită în mare secret a Maiei Sandu, în România, cu implicații politice uriașe pentru anul electoral 2024
Articolul următorValeriu Gheorghiță, primele explicații în scandalul vaccinurilor: diferenţa mare dintre cei care au raportat reacţii adverse şi numărul reacţiilor