Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, marţi, de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35. Suma destinată programului nu este deloc una de trecut cu vederea, și asta deoarece vorbim despre nu mai puțin de 6,5 miliarde de dolari. Decizia de cumpărare a avioanelor americane de ultimă generație a fost luată în ședința din aprilie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 11 aprilie.

În document, MApN solicită aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare “Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS), reelatează Agerpres.

“Faza I a programului de înzestrare va fi iniţiată în anul 2023 şi presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic iniţial a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniţii aer-aer şi sol-sol, pentru o valoare estimată de 6.5 miliarde USD, iar cantităţile de echipamente, altele decât aeronavele, ce vor fi achiziţionare urmează a fi stabilite cu exactitate după iniţierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziţie”, se arată în solicitarea MApN.

În solicitare, MApN subliniază că, pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României, continuă demersurile pentru achiziţia de noi echipamente militare care să contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât descurajării unei posibile agresiuni şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid, cât şi îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO.

Solicitarea a fost trimisă către Comisiile de apărare ale celor două Camere ale Parlamentului. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRezultate sondaj de opinie: pe cine ar vota românii dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare – Cum arată procentele partidelor
Articolul următorO nouă sinecură a lui Sorin Grindeanu ajunge de la Transporturi la Sănătate! Casiera de autobază, salariu mai mare decât medicii