Acasă Politica Interna Anchetă DNA la sediul IGSU, pentru o achiziție de 5 milioane de...

Anchetă DNA la sediul IGSU, pentru o achiziție de 5 milioane de euro. Reacția lui Raed Arafat

Direcția Națională Anticorupție, anchetă bombă la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea lui Raed Arafat. Procurorii au ridicat de la IGSU documentele legate de achiziția a 4 barocamere mobile cumpărate cu 5 milioane de euro, din fonduri  europene, care zac nefolosite de 4 ani. Șeful IGSU a calificat informațiile drept trunchiate și tendențioase.

La începutul lunii noiembrie, procurorii DNA au ridicat de la IGSU documentele legate de achiziția a 4 barocamere mobile cumpărate pe bani europeni, la indicațiile lui Raed Arafat, în 2017, susțin surse din IGSU, pentru Libertatea, potivit Realitatea Plus.

De atunci, echipamentul n-a fost folosit niciodată. Barocamerele sunt de dimensiunea unor TIR-uri. Au costat 1,2 milioane de euro bucata și au fost etalate la parade încă de la defilarea de 1 Decembrie din 2019, dar n-au tratat pacienți. 

„Afacerea este scandaloasă, cel puțin în sensul prețului și inutilității. Însă noi, la IGSU, nu mai credem că aici se va face vreodată lumină”, a declarat pentru libertatea o sursă. 

Într-o reacție pe Facebook, șeful IGSU a catalogat informațiile drept tendențioase și inexacte

“Un articol tendentios si plin de informatii inexacte, sau chiar false! Nimic nou sub soare, cand vine vorba de jurnalistii din publicatia respectiva in relatie cu activitatea DSU-IGSU sau a mea personal.
 
 
DNA nu a “descins” la IGSU pe tema camerelor hiperbare! Acesta doar a solicitat prin posta documente care s-au pus la dispozitie, asa cum se intampla cu multe achizitii care au reclamatii sau care au aspecte care necesita clarificare,” a scris Raed Arafat.
 
 

 
 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentPreviziuni SUMBRE: românii nu scapă de valul de scumpiri – Rata inflației va scădea abia la jumătatea anului 2024
Articolul următorÎntâlnire crucială pentru SECURITATEA României: generalii-cheie pun la punct PLANUL DE APĂRARE a țării