Fostul colaborator apropiat al lui Liviu Dragnea consideră că marile dosare de corupție sunt fabricate în laboratoarele subterane ale statului paralel. Codrin Ștefănescu spune că toți oamenii sau colaboratorii acestui sistem paralel, păstorit de serviciile secrete, se aleg cu astfel de dosare, dacă vor să părăsească sistemul.
„Sistemul își plătește polițele. Este doar credința noastră că nu funcționeaza. Există niște liste, iar unii, în special foști colaboratori, sunt vânați până la capăt. Un caz ar fi Traian Băsescu. I-a vânat toți apropiații și familia. Toți cei care au stat la spriț cu statul paralel, ajung să fie vanați. Dragnea este nu caz de acest fel, nu neapărat o miză. Partea proastă este că astfel de mesaje vin pe surse, sunt transmise prompt către mass-media, aflăm ce vor ei să aflăm, iar justiția este doar de fațadă. Am văzut asta și astăzi, la dezbaterile din Parlament pe Legile justiției. E necesar ca oamenii să fie informați corect, atunci când vorbim de zeci de martori bagați în anchetă. Trebuie să știm cum funcționează justiția de „tip Macovei”. În rest, tăcere pese tot. La ministere, la Guvern. Totul se află abia după anchete jurnalistice. Când încă eram prieten cu Drangea, am explicat că în Teldrum au tot fost chemați ca martori foarte mulți oameni Ancheta nu s-a oprit niciodată. S-a întâmplat ca în dosarul Năstase, unde au fost chemați 937 de martori. Prim urmare, la Teldrum trebuie să urmărim declarațiile ambelor părți.
Sunt multe exemple de oameni care s-au ales cu dosar. Valeriu Zgonea era candidat pentru peședinția PSD, deși știa toată că este impus de servicii. Nu a câștigat și s-a ales cu dosar.
Viorica Dăncilă, cu consultanți al guvern „angajați” de la servicii, și candidat iepure pentru victoria lui iohannis, a fost trasă pe dreapta.
Ludovic Orban a depus toate eforturile pentru Iohannis, iar apoi a fost aruncat peste bord.
Traian Băsescu, tăticul sistemului, a fost și el lucrat. I-a deconspirat dosarul, i-au făcut praf imaginea, aia cât mai era, i-au luat beneficiile, i-au atacat familia, iar hărțuirea continuă. Este o listă lungă de oameni care au colaborat cu sistemul și li se întâmpla așa ceva. Mesajul este clar: nu te poți retrage!”, a declarat Codrin Ștefănescu în emisiunea „100%”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti