Alianța Pentru Patrie anunță că va ataca și noua decizie a Guvernului privind majorarea taxelor pe locuințe cu 50% din 1 ianuarie 2023!
”Guvernul nu a înțeles nimic din sesizarea pe care A.P.P. a transmis-o la Palatul Victoria și Avocatului Poporului!
Nu a înteles că noi am cerut abrogarea ambelor ordonanțe legate de taxele și impozitele noi, halucinante, care vor sufoca toată România!
Nu a înțeles că, inclusiv primarii Coaliției au cerut public să se țină cont de sesizarea noastră! Românii nu mai au bani! Au pus atâtea biruri pe umerii poporului, încât nu mai putem nici să murim!
Prin urmare, vom depune un proiect privind abrogarea acestui nou act creat peste noapte și vom depune plângere penală pe numele Ministrului Finanțelor, Adrian Câciu!
Gata cu bătaia de joc și umilirea întregului popor! Vă vom obliga să vă opriți din emiterea unor astfel de acte în miez de noapte, care aduc poveri uriașe și nejustificate și de care românii află din presă!”, se spune într-un comunicat semnat de Codrin Ștefănescu, secretar general al APP.
Sursa: Realitatea Din APP