Liviu Dragnea a făcut dezvăluiri senzaționale despre felul în care a fost condamnat dar și despre Statul Paralel și felul în care funcționează acesta, în primul său interviu la Realitatea PLUS, după o pauză de aproape 2 ani.
“Nu că m-am considerat nevinovat, știu că sunt nevinovat pe acel dosar (n.r. referendumul). Pe asta pe care am fost condamnat acum, faptul că acea doamna directoare, la presiunea DNA, a spus niște lucruri care au fost contrazise de toți ceilalți, faptul că în acea motivare s-a spus că nu există garanție că ce spune doamna respectivă, care a schimbat istoria României, că e adevărat dar nici că nu e. Când eu am această convingere, știință a faptului că sunt nevinovat, indiferent cât aș vrea să mă abțîn, creierul se duce acolo, deocamdată la cap nu m-am stricat. M-au lovit rău la restul dar la cap nu.
Care-i motivul pentru care am ajuns eu acolo? Am fost hulit, demonizat, eram răul mondial, se spunea că dacă eu dispar în România o să țâșnească miere și lapte. Dacă ne uităm ce se întâmplă acum cu ce era atunci, diferențele sunt uriașe, resursele sunt făcute praf, prețurile sunt la cer. Plafonarea prețurilor la energie și gaze pusă de mine a fost anulată imediat după aceea, prețurile sunt acum și cu 600% mai mari și asta nu se rezolva cu subvenție la gigacalorie.
Având conștiința faptului că sunt nevinovat, vrând nevrând mă gândesc că a fost un dosar politic. M-am gândit în toate felurile, erau presiuni uriașe pe judecători. Nu sunt supărat pe niciun jucător dintre cei care m-au condamnat. Eu nu știu cum aș fi reacționat dacă eram supus la acele presiuni.
Concluzia mea după ăștia doi ani în care m-am mai înțelepțit, cred, problema nu sunt judecătorii sau procurorii, problema e această structura ocultă, nenorocită care a fost condusă de Florian Coldea până l-au demis și care a fost preluată și condusă și astăzi cu mâna forțe de Pahontu, în numele lui Iohannis.
Toată această structura care are acțiuni neconstituționale și ilegale care pot îmbracă formă trădării naționale. Trădarea națională nu e numai când trădezi statul, statul e abstract, dar cred că cel mai grav e când trădezi interesele, bunăstarea și interesele cetățenilor din acel stat.
Pahontu duce ordinele, cererile să se întâmple lucruri. Iohannis da ordinele, eu va spun care sunt informațiile mele.
Sursele sunt discuțiile pe care le-am avut de-a lungul anilor cu Florian Coldea, George Maior, Sebastian Ghiță, Victor Ponta.
Și atunci când auzeam, participăm, la masă cu statul paralel stă toată lumea, sunt infiltrați peste tot. Unii se dau de gol la un moment dat, alții sunt mai șmecheri”, a explicat Liviu Dragnea.