Fostul lider al PSD Liviu Dragnea susţine că ştia despre o “înţelegere” din septembrie, la care s-a discutat “ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă această alianţă cu PNL, să modifice Constituţia pentru a face din România republică parlamentară, ca să ajungă Klaus Iohannis prim-ministru”: “Miza este viitorul preşedintelui Klaus Iohannis”, susține Dragnea, citat de News.ro.
 
Acesta a vorbit despre o înţelegere din septembrie privind o alianţă între PSD şi PNL.
 
“De ce a făcut PSD mişcarea asta? De ce nu au cerut ei postul de prim-ministru? Ştiam de înţelegerea pe care au avut-o în septembrie la Iohannis, la discuţia cu Iohannis, unde a fost Ciolacu, Hellvig, Bode şi Cîţu. Nu ştiu unde a fost întâlnirea.
 
S-au discutat toate aceste lucruri, ca USR să fie scos de la guvernare, ca PSD să facă această alianţă cu PNL, să modifice Constituţia pentru a face din România republică parlamentară, ca să meargă Klaus Iohannis prim-ministru şi vedem cine o să fie preşedintele ales de Parlament. Tot ce se întâmplă în această perioadă, în ultimele luni de zile, are legătură cu 2024″, a susţinut Dragnea.
 
Întrebat pentru ce se modifică Legea fundamentală, el a replicat: “Ca să se modifice Constituţia trebuie votul poporului român. (vor să modifice – n.r.) pentru modificarea sistemului de alegere al preşedintelui. Miza este viitorul preşedintelui Klaus Iohannis”.
 
El a fost întrebat, de asemenea, cui îi serveste această modificare.
 
“E simplu. Aşa s-a primit ordin la PSD, aşa fac. Se va juca în continuare Iohannis că va muta puterea de la Cotroceni la … De ce trebuie să tăiem noi un cireş pentru că o cireaşă este putredă? De ce trebuie să modificăm sistemul, forma de guvernământ din România, pentru că am avut un preşedinte 10 ani care a călcat în picioare Constituţia? Doi preşedinţi. De ce nu am putea să votăm un preşedinte care să respecte Constituţia? “, a afirmat Liviu Dragnea.

Sursa: Realitatea Din APP

Articolul precedentLiviu Dragnea, mărturii despre cum era vizitată Viorica Dăncilă de Eduard Hellvig: “A fost o situație penibilă”
Articolul următorLiviu Dragnea, motivul pentru care nu a putut să construiască spitalele regionale de care România ar fi avut nevoie în pandemie: “Mi-a fost imposibil…”